Context
Acest articol va face parte dintr-o serie de idei pe tema corupției și politicii din România.
Am urmărit astăzi pe 9gag, un site cu public internațional variat, o discuție pe marginea raportului de percepție a corupției din 2018.
Site-ul este, într-adevăr destinat în primul rând umorului, deseori unui umor crud, superficial sau îndoielnic, însă comentariile asupra postărilor oferă cu diferite ocazii un spectacol interesant, uneori chiar discuții aprinse și serioase în legătură cu anumite domenii, mai ales când tema este una mai fierbinte sau controversată.
Așadar, în discuția legată de percepția corupției, un vizitator al site-ului, probabil român sau cu tangențe cu România, a făcut o glumă bună în forma ei, dar și tristă pentru mulți români în esența ei: “Nu văd România în topul celor mai corupte țări. Au plătit pe cineva ca să nu apară acolo?”
După mai multe schimburi de comentarii încoace și încolo între români și alți vizitatori, se remarcă niște comentarii ale unor români care insistă să accentueze, și cu ajutorul raportului, că România nu este chiar atât de coruptă pe cât cred unii și sunt numeroase state în America Latină, Africa, Asia care o întrec lejer.
Până aici am fost dezamăgit că accentul se pune pe faptul că nu suntem atât de rău ca alții în locul exprimării măcar a unei conștientizări că “se poate mai rău” nu înseamnă “este bine”.
Dar mai apoi, un alt vizitator român scrie indignat și folosind cuvinte vulgare că mulți români habar nu au că adevărata corupție se află în afară, în țări privite cu admirație de România, unde se dau mite de sute de milioane (de euro sau ce-or fi), nu “10 mii sau 100 de mii” ca la noi.
Iar apoi își exprimă supărarea că trâmbițarea și auto-ironizarea românească (pe tema corupției, în cazul de față) pe internet / în public / în comunitatea internaționalî în legătură cu corupția conduce la tratarea românilor de către străini cu un mare dispreț.
Această persoană nu afișează o preocupare prea mare asupra subiectului corupței din țară și efectelor ei, ci mai degrabă asupra unei frustrări legate de imaginea României și a cetățenilor ei în afară.
Minimalizarea și patriotismul legat de imaginea țării
Din păcate văd cu repetate ocazii români indignați pe auto-ironizarea și auto-deplânsul unor compatrioți pe internet și îi combat pentru faptul că strică imaginea țării prin atitudinea lor.
Nu pot să nu văd aici o paralelă cu strategia de comunicare PSD – ALDE care reclamă stricarea imaginii țării pe plan european / internațional atunci când diferite persoane publice importante din politică fac declarații legate de corupție și problemele din justiție. Nimic despre problemele semnalate, sugerând printre rânduri că problema nu e atât de mare pe cât ar vrea unii să creadă.
Preocuparea aceasta pentru imagine și formă pare să acapareze lucrurile. Deci, noi ar trebui să nu deplângem corupția așa insistent și public, mai ales în fața străinilor, pentru că:
a) nu există și nu e chiar așa de rea
b) există, dar trebuie să mințim frumos celelalte țări care vor crede că românii sunt extraordinari pentru că așa le zicem noi
Aceste atitudini sunt o parte a problemei, pentru că reduc importanța impactului corupției asupra societății.
Rezumatul..?
Sigur că există corupție peste tot… e un risc apărut din natura umană. Foarte posibil să se dea niște tunuri pe bani mulți în afară (plus multe lobby-uri dubioase) dar cred că e mai important să vorbim despre cât de răspândită e corupția în societate. Iar aici s-ar părea că societatea română stă mai prost decât cele occidentale / nordice.
Încă un lucru demn de menționat ar fi că plusul de valoare este gestionat mult mai bine de acele țări. Nu există un furt sistematic și bădărănesc precum cel realizat din fonduri și bunuri publice care să mutileze serios dezvoltarea și potențialul acelor țări. Sau dacă mai există niște furturi, în mod clar, mai rămân bani pentru o dezvoltare consistentă.
România evoluează încet-încet, dar niște gigei intră acum în panică pentru că această evoluție înseamnă că nu mai pot parazita statul și încearcă din răsputeri să deturneze această evoluție. Și se bazează mult pe ajutorul tacit al părții din societate prea obișnuite cu mica corupție generalizată: “vă dăm pomeni ieftine și vă lăsăm să vă mituiți și ne lăsați și pe noi să furăm”.
Imaginea țării noastre în afară este așa cum e din multe motive, dar pentru a o îmbunătăți trebuie să dovedim că facem și treburi bune și serioase. A reclama corupția din țară este bine pentru a nu face subiectul uitat, pentru a atrage atenția compatrioților și pentru a-i determina să n-o mai practice. Asta cu stricatul imaginii ar trebui să ne intereseze mai puțin, ar trebui să ne intereseze eliminarea acelor gigei, iar diminuarea drastică a corupției va ajuta foarte mult în acest sens.
